Expoziții

2016

Târg de cadouri pentru cei dragi - 14-23 decembrie 2016, la Timișoara
Două teme de interes în tot atâtea locaţii Auchan din Timișoara, Nord şi Sud, au ţinut trează atenţia unui public bucuros că, în sfârşit, după aproximativ doi ani de pauză, au revenit atracţiile aşteptate dăruite de expozanţii din târguri. 
În Auchan Nord, 12 expozanţi încadraţi în tematica antichităţi-bijuterii-hand made, expunând oferta pe 42 mp, au avut bucuria de a se întâlni cu un public cunoscător şi amator de a cumpără cadori pe acest subiect. 
Auchan Sud a fost gazda a 12 expozanţi care au expus produse în gama sănătate-cosmetice-produse tradiţionale pe 24 mp, stârnind curiozitatea şi interesul a destui cumpărători. 
Am estimat un număr total de 2000 de vizitatori în această perioada, care şi-au găsit timp în graba achiziţiilor specifice de sărbători să „cumpere cu drag pentru cei dragi" din standurile celor două târguri, în spiritul motto-ului propus de organizator. 
Târgul de Antichităţi, ediția a CXVIII-a, 9-11 decembrie 2016
Deşi actuala ediţie a fost destul de apropiată în timp de cea a lunii noiembrie, interesul firmelor de a participa a fost ridicat. Intrarea în sărbătorile specifice iernii a generat o emulaţie în rândul doritorilor de acest gen de cadouri şi anticarii s-au putut întreţine agreabil cu vizitatorii curioşi. 
34 de expozanţi au onorat invitaţia organizatorilor de a participa şi și-au etalat oferta pe 100 mp. S-au bucurat, după aprecierile noastre, aproximativ 6.000 de reprezentanţi din public, din care o parte au regăsit cel mai potrivit cadou de sărbători. 
În ultimul week-end al lunii ianuarie 2017, anticarii se vor reîntâlni cu suporterii acestui târg, din nou la Iulius Mall. 
Expozanţii, gazdele şi organizatorii mulţumesc publicului pentru susţinerea de care au dat dovadă faţă de cele 22 de târguri din realizarea Expo Timişoara Internaţional în locaţia Iulius Mall din Timișoara.
Vă rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro, capitolul Calendar expoziţional 2016 şi ne puteţi scrie pe e-mail: expotimisoara@gmail.com.

Târgul de Antichităţi, ediţia a CXVII-a

De mai mulţi ani, tradiţionala lună a cadourilor, decembrie, are o avanpremieră consistentă în partea a doua a lunii noiembrie, probabil pentru a prelungi starea de bucurie, euforie specifică finalului toamnei şi începutului iernii. Sloganul nostru "Cumpăraţi cu drag pentru cei dragi" este acum mai actual ca oricând. 
În această atmosferă s-a desfăşurat târgul de antichităţi al lunii noiembrie, care, în locaţia Iulius Mall din Timișoara, a intrat în cel de-al nouălea an de funcţionare neîntreruptă. Este evident că publicul iubitor al acestei teme a fost şi este cel care validează o tinereţe eternă a acestui târg. 
Cu speranţe şi bucurii, curioşi, s-au întâlnit cei 37 de participanţi, cu oferta expusă pe 137 mp, cu aproximativ 7000 de vizitatori, din care s-au găsit destui cumpărători din standuri pentru a reaprinde dorinţa unei revederi, în perioada 9-12 decembrie 2016, cu târgul de specialitate din aceeaşi generoasă locaţie, Iulius Mall, de această dată la demisol. 

Va rugăm  consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro capitolul Calendar expoziţional 2016 şi ne puteţi scrie pe adresa de e-mail: expotimisoara@gmail.com

Salonul Industriei Ușoare - Ediția a XXX-a, 23-27 noiembrie 20016, la TimișoaraTimișoara, Capitală Europeană în 2021, se pregătește să găzduiască cel mai mare eveniment expozițional al toamnei din vestul României – Salonul Industriei Ușoare, ediția a XXX-a.
Notorietatea la care a ajuns această acțiune a fost și este dată de publicul timișorean vizitator care, succesiv, în ultimele ediții, a impus expozanților ceea ce se caută  - calitate, diversitate, prețuri corecte.
Astfel, peste 60 de firme din România vor expune îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie, pielărie, blănărie, tricotaje, accesorii, produse care vor fi atracția vizitatorilor dornici de noutățile adecvate sezonului.
Tot timișorenii  sunt aceiași care au agreat și validat ființarea în exterior a târgului de produse tradiționale, ca un condiment bine gustat și apreciat.
Salonul Industriei Ușoare -  calitate, tradiție, atractivitate  - atribute cu care vă invităm să vă reîntâlniți în perioada 23-27 noiembrie 2016, la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara.

Cu actuala ediţie, acest festival cu o tematică aparte a intrat într-al nouălea an de funcţionare neîntreruptă. Valenţele pozitive ale Ezoteric Fest au fost şi sunt întreţinute în primul rând de un public iubitor al genului, care se regăseşte în căutarea soluţiilor pentru propria sănătate şi altcumva decât tradiţional se ştie. 
Expozanţii au ştiut în permanență să se adapteze la ceea ce caută publicul, de asemenea susţinătorii conferinţelor împreună cu auditoriul au ştiut să găsească numitorul comun pentru a se întâlni şi la edițiile următoare. 
Statistic vorbind, s-au bucurat de cele expuse în holul Casei Tineretului din Timișoara şi de conferinţele susţinute în locaţiile adiacente aproximativ 3.000 de vizitatori care au văzut la lucru 71 de expozanţi, cu bunuri şi servicii etalate pe 278 mp. 
Ezoteric Fest are forţa de a se reinventa de la o ediţie la altă şi următoarea, cea din 18-21 mai 2017, este deja aşteptată. 

HOME & DECO, ediția a VIII-a, 28-30 octombrie 2016

A fost vizibilă dorinţa expozanţilor, mai mulţi că la ediţia precedentă,  să prezinte publicului produsele şi serviciile specifice, acum când mulţi au nevoie de mobilă nouă sau stil, obiecte de decor sau altele care foarte bine s-au încadrat în tematică.

Astfel, pe o suprafaţă de 150 mp au expus 21 de participanţi , oferta acestora fiind apreciată de aproximativ 2000 de vizitatori.

Cele trei ediţii ale acestui târg din 2016 au demonstrat că locaţia este favorabilă întâlnirilor benefice dintre oferta din standuri şi cererea unei părţi importante din rândurile vizitatorilor. Rezultă că există o dorinţa puternică a celor implicaţi de a continuă târgul şi în 2017 pe coordonatele date de perioadele de expunere care se vor stabili curând.

Târgul de Antichităţi - Ediţia a CXVI-a, 21-23 octombrie
Anticipând corect dorinţa din ce în ce mai puternică a publicului pentru o reîntâlnire cu tema îndrăgită a antichităţilor, 44 de expozanţi au populat cu standuri una dintre zonele consacrate acestui târg de la demisolul Iulius Mall din Timișoara. 
Expozanţii s-au întrecut pe sine în cele mai multe cazuri, oferind la cel mai mai înalt grad ceea ce aştepta publicul. 
Astfel, s-au putut bucură de cele văzute sau cumpărate aproximativ 6000 de vizitatori, care au putut relaţiona benefic cu standiștii în speranţa unei revederi cât mai apropiate. Aceasta se va întâmpla în perioada 25-27 noiembrie, la parterul Iulius Mall, unde se anticipează o deosebită emulaţie prin prezenţa masivă a anticarilor în aşteptarea publicului iubitor al genului.
Expo Sănătate - 21-23 octombrie 2016, ediția de toamnă
Sub motto-ul consacrat în ediţiile precedente „Să fim sănătoşi şi plini de energie“, 21 de participanţi s-au reunit în faţă fluxului publicului de la Iulius Mall din Timișoara, la parterul acestuia, pentru a-şi etala serviciile şi produsele, pentru a se prezenţa din nou într-un eveniment de acest gen sau să debuteze prin promovarea prin acest târg. 
Aproximativ 2000 dintre vizitatori au apreciat produsele expuse pe cei 50 mp standuri, luând la cunoştinţă de serviciile specifice ale unor expozanţi sau cumpărând acele produse care ştiu că le pot îmbunătăţi starea de sănătate. Astfel, publicul a validat din nou acest târg, dând speranţe expozanţilor că în primăvară se va relua, mai dinamic, acest pozitiv demers.
 

Târgul de Antichităţi - ediţia a CXV-a, 23-25 septembrie 2016
Un adevărat recital l-au oferit cei 47 de expozanţi, record pentru 2016, prin varietatea şi calitatea, dar mai ales prin atractivitatea unora dintre produsele expuse. 
Obiectele etalate pe 150 mp standuri au fost atent vizionate de aproximativ 8000 de reprezentanţi din numerosul public al Iulius Mall. Este evident că odată cu încheierea verii, a vacanţelor şi concediilor, rămâne atracţia numărul unu dintre toate târgurile din această locaţie, cel de antichităţi. 
Iubitorii acestui gen expoziţional se vor putea reîntâlni cu anticarii în perioada 21-23 octombrie 2016, la demisolul binecunoscutului mall timişorean.
Va rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro, capitolul Calendar expoziţional 2016 şi ne puteţi scrie pe e-mail: expotimisoara@gmail.com.

BEAUTY DAYS, târg de frumusete și sănătate, 9-11 septembrie 2016

Generat în această vară de un grup de expozanţi căruia noi, organizatorii, i-am răspuns afirmativ, pe culoarele parterului Iulius Mall s-a desfăşurat un târg adresat cu predilecţie doamnelor şi domnişoarelor. 
Deşi concediile au fost pe terminate şi priorităţile au vizat instalarea copiilor la şcoală, aproximativ 3.000 de persoane pe o neobişnuită căldură pentru perioada târgului, 32 grade Celsius, nu doar au fost curioase ce li s-a pregătit, dar au şi achiziţionat o parte a produselor expuse, care au fost evident în tematică anunţată. Astfel s-au putut bucura şi cei 23 de expozanţi care au etalat produsele pe 60 mp, suficient 
pentru a aştepta o revedere cu publicul la următoarele evenimente. 
Iubitorii târgului timişorean de antichităţi se vor putea întâlni cu expozanţii în perioada 23-25 septembrie la parterul Iulius Mall din Timişoara
 

Pagini

Recomandă acest site!

Share this

Afișe

Vizite din: 9.04.2016