
Din condiţii multiple, ediţia programată iniţial pentru martie 2017 a trebuit relocată în perioada 9-11iunie.
La început de vară şi de concedii, dar ţinând cont şi de alte acţiuni similare desfăşurate în lunile martie şi mai, un număr relativ mic de expozanţi a onorat invitaţia organizatorului şi a gazdei.
Cei aproximativ 1000 de vizitatori care au fost interesaţi de cele expuse, care s-au încadrat foarte bine în tema mobilă-decoraţiuni, au apreciat calitatea celor expuse şi a dialogurilor purtate cu standiștii, trecând imperceptibil peste suprafaţă relativ modestă pentru un asemenea târg, 68 mp.
Sigur că în luna octombrie, 13-15, ediţia a X-a va avea dimensiuni diferite, dată de un interes mai mare exprimat de firme neînscrise, de actualii expozanţi şi de reprezentanţi ai publicului.
Categorii de articole: