Calendar 2020

Expoziții

2011

9-11 septembrie 2011, Piața Unirii din Timișoara
Ultima acțiune de profil înaintea intrării în toamnă a fost foarte bine apreciată de cei cca 3 000 de vizitatori.
Cei 22 de expozanți așezați pe 82 mp și-au exprimat intenția de a fi prezenți pentru 2012 în perioada mai-septembrie, anticipând succesul în fața vizitatorilor interesați.

Târg de reduceri.

Loc: Parcarea Billa din str. Circumvalațiunii, Timișoara.

 

Filozofia pe care v-o propunem este simplă, pragmatică: „Decât nimic … mai bine ceva”.  Aceasta se poate foarte bine aplica în târgul FEL DE FEL, dacă doriţi cu adevarat  să circule banii.
Vă ajutăm şi noi la favorizarea succesului prin preţurile de închiriere, prin servicii concepute astfel încât să poată fi plătite pentru a mări împreună viteza de circulație a banilor.
Nu am uitat nici de vizitatori, cărora le vom oferi zilnic Tombola Instant, vouchere de cumpărături la BILLA, iar ca premiu cel mare oferim un weekend într-o capitală europeană.
 

Cu toate că perioada concediilor a fost în toi, aproximativ 3000 de vizitatori au admirat, pe un timp superb, bunurile specifice, expuse pe 132 mp, de către cei 27 de participanți la târg.
Locația s-a dovedit a fi din nou un punct adecvat pentru acest gen de manifestări, iar cuplarea tematicii hand-made cu antichitățile a amplificat atracția târgului.
 

 

Perioadă: 26 – 28 august 2011
Locație: Iulius Mall Timişoara
La solicitarea unui număr foarte mare de credincioşi, EXPO TIMIŞOARA INTERNATIONAL organizează – în premieră în Banat –  Expoziția obiectelor de artă bisericești și liturgice.
 În aria extrem de generoasă a celui mai mare centru comercial din  Vestul Romaniei – Iulius Mall – expozanţii se vor întâlni în egală măsură cu slujitorii bisericii, dar şi cu numeroşii susţinători în credinţă ai acesteia.
 
Tematica expoziţiei:
- clopote
- articole de argint şi alte metale
- candelabre
- cristelniţe, sfeşnice, vase sfinte
- carte religioasă
- muzică religioasă
- sculpturi, vitralii
- veşminte bisericeşti şi arhiereşti

Loc. Piața Unirii
  Pe o căldură specifică mijlocului lunii iulie, s-au alăturat firmelor consacrate în comerțul cu antichități și câteva cu produse tip hand-made, dintr-o inițiativă a tinerilor creatori din acest domeniu, cu susținere majoră din partea organizatorilor și a Primăriei Timișoara.
  153 mp au fost ocupați de cei 26 de expozanți și în ciuda perioadei nespecifice organizărilor de târguri afluxul vizitatorilor a fost neașteptat de mare: cca 6000 de persoane.
   Nici acum expoziția nu a scăpat de o vijelie (noaptea de 15/16 iulie), dar a fost acceptată de expozanți ca o regulă firească (!?) de desfășurare. Ca atare, încurajați de bunele aprecieri și vânzări, toți expozanții au hotărât să se reunească într-o nouă participare în august.

Din nou vremea a fost cea care a împiedicat ca oferta celor 42 de expozanți, care au ocupat 346 mp în cort și adiacent acestuia, să fie accesibilă mai multor vizitatori.
Totuși, cca 3 000 de curioși au avut ce vedea și cumpăra din expoziție, pentru că produsele expuse au fost cele adecvate și la prețuri normale. Și supraoferta din marile centre comerciale, însoțită de promoții pe măsură, alături de ieșirea dificilă din iarnă, au făcut la limita atractivă acțiunea noastră.

     Deși față de acțiunea similară din februarie au expus mai puține firme (49), pe o suprafață  de 257 mp, târgul a prezentat un interes mai mare pentru vizitatori , în număr de cca 6 500, care au regăsit în standuri, la prețuri acceptabile, produsele căutate.
     Un manechin în armură a fost mascota-gardian a acestei reușite.

Pagini

Recomandă acest site!

Share this

Afișe

Vizite din: 9.04.2016